Treceți la conținutul principal

Cei mai buni elevi din Republica Moldova participă la Concursul „Târgul Internaţional Intel al Proiectelor din domeniul ştiinţelor reale şi inginereşti” (Intel International Science and Engineering Fair)


  În perioada 13-17 mai 2013, în Phoenix, Arizona, Statele Unite ale Americii, are loc Concursul anual „Târgul Internaţional Intel al Proiectelor din domeniul ştiinţelor reale şi inginereşti”. La concurs participă elevi din învăţământul secundar general din peste 70 de ţări, autori de proiecte originale, declarate ca fiind cele mai bune în baza unor concursuri naţionale, promovate şi susţinute de către Corporaţia Intel.

  Din Republica Moldova la acest concurs participă trei proiecte, elaborate de elevii Ahmed Umbatov (Liceul Teoretic „Vasile Lupu”, conducător prof. şc. Mariana Ursu), Anastasia Maslighin şi Vladislav Şincari (Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătaru”, conducător prof. şc. Ludmila Baranciuc), Eugeniu Dimitriu şi Alexandru Smolenschi (Liceul Republican cu Profil Real, conducător prof. univ. Igor Evtodiev).

  În proiectele prezentate de elevii din ţara noastră sunt abordate diverse probleme din agenda de dezvoltare a Republicii Moldova: eficientizarea procesului de studiere a limbajelor de programare în învăţământul gimnazial şi cel liceal (Ahmed Umbatov), ecologia casei în care locuim (Anastasia Maslighin), influenţa factorilor de mediu asupra dezvoltării plantelor (Eugeniu Dimitriu şi Alexandru Smolenschi).
  Sub îndrumarea cadrelor didactice, elevii au pregătit câte o planşă ce va fi expusă pe panourile oferite de către organizatori şi, lângă care, ei vor face câte o prezentare succintă în limba engleză a principalelor rezultate, obţinute în procesul de cercetare teoretică şi experimentală, desfăşurate în instituţiile respective de învăţământ.
  În afară de deciziile juriului, elevii din Republica Moldova aşteaptă cu nerăbdare şi sesiunea de discuţii „Excelenţă în ştiinţă şi tehnologii”, în cadrul căreia ei vor putea adresa diverse întrebări mai multor laureaţi ai Premiului Nobel: J. Michael Bishop (fiziologie şi medicină,1989), H. Robrert Horvitz (chimie, 2002), Sir Harold Kroto (chimie, 1996) şi Douglas Osheroff (fizică, 1996).

  Participarea elevilor din Republica Moldova la acest prestigios Concurs internaţional a devenit posibilă datorită semnării recente de către Ministerul Educaţiei şi Corporaţia Intel a unui Memorandum de colaborare, care prevede formarea continuă a cadrelor didactice în domeniul informatizării sistemului educaţional, extinderea metodelor activ-participative în învăţarea elevilor prin valorificarea oportunităţilor oferite de Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor.

  Finaliștii care sunt acum în S.U.A. au fost selectați în cadrul Concursului desfășurat local, datorită colaborării dintre Ministerul Educației și Asociația Națională a Companiilor Private din Domeniul TIC, cu suportul companiei INTEL, membră a Asociației.

  Pentru mai multe informaţii accesaţi http://www.societyforscience.org/isef.

Postări populare de pe acest blog

Premianții Concursului Național de Științe și Inginerie „MoldSEF”, ediția a IX-a În perioada 18 - 19 martie 2021 s-a desfășurat, în format online, Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” (Moldova Science and Engineering Fair), ediția a IX-a. Evenimentul are ca obiectiv general identificarea și dezvoltarea inteligențelor multiple la elevi, sporirea interesului pentru studiul matematicii, fizicii, informaticii, chimiei, biologiei, științelor naturale, științelor tehnice și inginerești. La ediția din acest an a Concursului au fost înscrise 36 de proiecte elaborate de 58 de elevi, ghidați de 29 de profesori, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ din 12 raioane și municipii. Din numărul total de proiecte, 15 au fost la categoria Științe și Matematică, 14 la categoria Științe Aplicate și 7 la categoria Tehnologia Informației. Criteriile de evaluare pentru proiectele participante sunt: aplicabilitate, creativitate, abordarea științifică, complexitatea studiului, actualita

Start înscrierilor la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2022

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare anunță perioada și procedura de înscriere la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2022. În conformitate cu  Ordinul MEC nr. 1700/2021  cu privire la organizarea olimpiadelor și concursurilor republicane în anul de studii 2021-2022 , cea de-a X-a ediție a  Concursului Național de Științe și Inginerie „Mold SEF”  (în continuare Concursul) se va desfășura, în format online, în perioada  25 – 27 februarie 2022 . Înscrierea la Concurs se realizează în perioada  04 ianuarie – 04 februarie , prin completarea, de către profesorul coordonator al proiectului, a  Formularului online , disponibil pe site-ul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare ( www.ance.gov.md ). Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF”  (Moldova Science and Engineering Fair)  este organizat conform prevederilor  Regulamentului privind concursurile și olimpiadele școlare  aprobat prin ordinul MECC

Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2021

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU CURRICULUM ȘI EVALUARE Informație cu privire la organizarea și desfășurarea Concursului Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2021 Cea de-a IX-a ediție a Concursului Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” (Moldova Science and Engineering Fair) este organizată conform prevederilor Regulamentului privind concursurile și olimpiadele școlare aprobat prin ordinul MECC nr. 1222 din 06.10.2020 și a Regulamentului Concursului Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” aprobat prin ordinul ME nr. 74/2014, având ca obiectiv general identificarea și dezvoltarea inteligențelor multiple la elevi, sporirea interesului pentru studiul matematicii, fizicii, informaticii, chimiei, biologiei, științelor naturale, științelor tehnice și inginerești (regulamentul concursului poate fi găsit la adresa http://isef.ict.md/p/regulament.html ). Concursul „Mold SEF” este destinat elevilor claselor VII